INITIERE la distanta Arh. METATRON si Plasa de Platina cu Elena RoReiki

METATRON ne ajuta sa întelegem ca, atunci când ne simtim goi, apatici, tristi sau furiosi, iar problemele se tin lant de noi, nu suntem pe drumul cel bun. Atunci e momentul sa ne oprim si sa-l rugam pe Arhanghelul Metatron sa ne inspire si sa ne ghideze în gasirea drumului potrivit pentru noi însine. Pentru ca nu exista un drum mai bun sau mai putin bun, mai greu sau mai usor, ci doar drumul potrivit fiecaruia. Si nu-l vom gasi cautând modele în stânga si-n dreapta, ci numai în noi însine. Ne ajuta sa ne împlinim menirea în bucurie si sa întelegem ca starea de împlinire a oricarei fiinte umane este strâns legata de împlinirea menirii.

Arhanghelul Metatron ajuta la:
– hiperactivitate
– lucrul cu copiii;
– inregistrare si organizare;
– intelegere spirituala;
– sistematizare.

Este alaturi de noi atunci când trebuie sa depunem eforturi importante, în cele mai diverse situatii: relatii afective, împlinirea unor aspiratii, renuntarea la obiceiuri nocive, aplanarea conflictelor prin întelegerea cauzelor..

Plasă de Lumina e alcătuită din toate nuanţele sacre ale Razei de Platină. Această plasă poate fi folosită pentru vindecare şi invocarea Luminii necesare Iniţierilor şi Activărilor.
Metatron este un Arhanghel şi un Serafim care stă alături de Dumnezeu. Se presupune ca el a fost Profetul Enoh înainte ca Dumnezeu să-l transforme într-un Arhanghel. Sarcina sa principală în rândul instanţei cereşti este să menţină arhivele veşnice ale lui Dumnezeu (Arhivele Akashice), înregistrând fiecare eveniment care are loc şi creând altele noi.
Alte variante ale numele său sunt: Metatetron, Merraton şi Metaraon. Este Îngerul Protector al copiilor mici.

Cand? 30 septembrie 2015 ora 22:00
Linia de initiere Plasa de Platina: Dr. Joshua David Stone – Carmen Mares -Karyn Maria Taulescu – Elena Zoltareanu RoReiki – numele tau

poti primi initierea la distanta pentru o donatie de 7 Euro la Paypal asociatiarafaelroreiki@yahoo.com sau 30 lei in contul Asociatiei Rafael Roreiki deschis la Alpha Bank RO77BUCU2242232523018RON .
Trimite apoi un email cu numele de botez la asociatiarafaelroreiki@yahoo.com si vei primii Manualul in limba romana.

Notă
Luni 10.02.2014 ora 18:00 -19:30, Bucuresti B-dul Regina Elisabeta nr. 44  sc. 2  ap. 61
taxa 25 lei.
Sandalphon ne ajuta sa rostim adevarul cu voce gentila
Sandalphon ne deschide catre comunicare 
Initiere in energia Arhanghelului Sandalphon – Arhanghelul Duhului Sfant , al Muzicii si cel ce poarta rugaciunile la Dumnezeu. Sandalfon a fost profetul Ilie, care s-a inaltat la ceruri ca arhanghel. El slujeste in multe privinte, ii ajuta pe oameni sa-si vindece tendintele agresive si duce rugaciunile noastre catre Creator. In plus, Sandalfon ii ajuta pe muzicieni, in special pe cei care folosesc muzica pentru vindecare. Fiindca este unul dintre cei doi oameni care au fost inaltati la rangul de arhangheli, Sandalfon este considerat frate geaman cu Metatron (care a fost profetul Enoh). Invataturile vechi evreiesti vorbesc despre statura impresionanta a lui Sandalfon si spun ca Moise il numea pe Sandalfon „ingerul cel inalt”.
Dupa initiere primiti informatii despre Sandalphon, cum utilizati aceasta energie si cum realizati acordajul/initierea altor persoane.  
 
Cu drag, Elena RoReiki 
 
Manualul il primesti pe email.   
 
Linia de initiere este  Elizabeth Hibel -Valeriu Lapadatescu- Elena RoReiki
 
                                 Daca aveti pietre, bijuterii de  turcoaz sa le aduceti cu voi. 

Initiere in energia Arhanghelul Sandalphon 10.02.2014

Saptamana Arhanghelilor la Bucuresti 27 octombrie-3 noiembrie 2013, Bucuresti

sursa angelspir.ro 
Simpozionul cultural-artistic „SĂPTĂMÂNA ARHANGHELILOR”
se va desfăşura la TEATRUL OPERA COMICĂ PENTRU COPII,
din Calea Giuleşti, nr. 16, sector 6, Bucureşti

Intrarea libera

Duminică 27 octombrie 2013

Începând cu ora 18:30:   
– Spectacolul „Darul Arhanghelilor”, susţinut de teatrul ANIMA MUNDI din Bucureşti
– Seminar: „Arhanghelul Metatron”
– Între orele 20:00-20:30: Meditaţie de comuniune cu ARHANGHELUL METATRON 

Luni 28 octombrie 2013

Începând cu ora 18:30:  
– Seminar: „Arhanghelul Raziel”
– Moment artistic cu tema: „Arhanghelul Raziel”
– Între orele 19:00-19:30: Meditaţie de comuniune cu ARHANGHELUL RAZIEL
– Workshop cu tema: „Purificarea şi vindecarea planetei Pământ cu ajutorul entităţilor angelice” 

Marţi 29 octombrie 2013

Începând cu ora 18:30:   
– Seminar: „Arhanghelul Jofiel”
– Moment artistic cu tema: „Arhanghelul Jofiel”
– Între orele 19:00-19:30: Meditaţie de comuniune cu ARHANGHELUL JOFIEL
– Workshop cu tema: „Frumuseţea dumnezeiască revelată de Arhanghelul Jofiel – modalităţi de percepţiei a ei prin intermediul celor cinci simţuri, din perspectiva artei iniţiatice”  

Miercuri 30 octombrie 2013

Începând cu ora 18:30:    
– Seminar: „Arhanghelul Zadakiel”
– Moment artistic cu tema: „Arhanghelul Zadakiel”
– Între orele 19:00-19:30: Meditaţie de comuniune cu ARHANGHELUL ZADAKIEL
– Workshop cu tema: „Iertarea – o cheie de boltă a vindecării sufleteşti” 

Joi  31 octombrie 2013

Începând cu ora 18:30:  
– Seminar: „Arhanghelul Rafael”
– Moment artistic cu tema: „Arhanghelul Rafael”
– Între orele 19:00-19:30: Meditaţie de comuniune cu ARHANGHELUL RAFAEL
– Workshop cu tema: „Comunicare şi comuniune cu îngeri”
– Vizionare film tematic 

Vineri 1 noiembrie 2013

Începând cu ora 18:30:   
– Seminar: „Arhanghelul Uriel”
– Moment artistic cu tema: „Arhanghelul Uriel”
– Între orele 19:00-19:30: Meditaţie de comuniune cu ARHANGHELUL URIEL
– Workshop
– Vizionare film tematic 

Sâmbătă 2 noiembrie 2013

Începând cu ora 18:30: 
– Seminar: „Arhanghelul Sandalfon”
– Moment artistic cu tema: „Arhanghelul Sandalfon”
– Între orele 19:00-19:30: Meditaţie de comuniune cu ARHANGHELUL SANDALFON
– Spectacol: „Pasărea Albastră”, adaptare după piesa omonimă a lui Maeterlinck, susţinut de absolvenţii UNATC, I.L. Caragiale, Bucureşti, secţia „Păpuşi şi marionete”; regia: Lector Universitar Dr. Decebal Marin….

continuare click aici 

https://www.facebook.com/events/207643859407666/