Mesaj pentru tine
Sa fie azi pace inlauntru tau. Ai incredere ca esti acolo unde este locul tau, unde e nevoie de tine. Nu uita de posibilitatile infinite care se nasc din credinta in tine si in ceilalti. Foloseste darurile pe care le primesti, care iti sunt date, si da in countinuare altora dragostea pe care o primesti. Fii multumit de felul in care esti tu, asa cum esti. Lasa aceasta intelepciune sa patrunda adinc, pana in maduva oaselor si daruieste sufletului tau cantec, muzica, dans, rugaciune si libertatea de a iubi. Asta exista pentru noi toti. Sursa: anonim
Obiectivele Asociatiei Rafael Roreiki
Scopul Asociației RAFAEL ROREIKI il constituie îmbunătățirea calității vieții persoanelor de toate vârstele, de a spori capacitățile fizice și intelectuale ale acestora, prin promovarea unei gândiri și atitudini pozitive, optimiste, a grijii față de sine, față de cei din jur si mediul înconjurător, dar si a echilibrării energetice permanente prin Reiki și terapii complementare.
Asociația are ca obiective:
- Promovarea Reiki și a altor terapii complementare ca metode de îmbunătățire a calitatii vieții și a timpului liber.
- Organizarea de dezbateri pe teme specifice activității sale, de seminarii, colocvii, sesiuni de comunicări, pentru practicanții de reiki din București și România și pentru cei interesati de terapii complementare. Organizarea de tabere reiki și pe orice alte subiecte care sunt în conformitate cu obiectivele și scopurile asociației.
- Participarea la congrese, conferințe, simpozioane și acțiuni organizate de asociații sau cluburi din țara sau din străinătate precum și cele ale organismelor internaționale.
- Colaborarea cu alte asociații, organisme și organizații similare naționale și internaționale precum și instituții ale statului, guvernamentale și neguvernamentale, în vederea promovarii metodei Reiki în România.
- Sprijinirea membrilor Asociației în vederea scopului propus al Asociației, prin toate mijloacele, inclusiv prin facilitarea accesului la informații, prin constituirea unei biblioteci și videoteci online la care să aibă acces atât membrii Asociației cât și alte persoane, precum și prin facilitarea schimbului de informații și de experiență între membrii Asociației.
- Organizarea unei promovări adecvate prin toate mijloacele legale- literatura de specialitate, pliante, presa, radio, TV, internet- a scopului, obiectivelor și a acțiunilor Asociației.
- Întocmirea și expedierea către membrii asociației a unui buletin informativ periodic precum și a unui site propriu, menit să faciliteze comunicarea și informarea cu privire la metoda Reiki tradițională, școala Usui Shiki Ryoho, și privind la alte terapii complementare.
- Afilierea, asocierea ori cooperarea cu alte organizații din țară sau din străinătate cu activități compatibile cu cele ale Asociației, în vederea realizării schimbului de experiență și pentru desfășurarea unor programe si proiecte comune.
- Sprijinirea persoanelor fizice prin activități organizate în cadrul asociației, precum și prin acordarea de ajutor material in cazul unor situatii deosebite.




