FENOMENUL SPAŢIAL EXTREM DE RAR (odata la 105 ani) care va avea loc în zilele următoare şi VA FI VIZIBIL DIN ROMÂNIA

Planeta Venus, demnă de zeiţa iubirii care i-a dat numele, a stârnit de-a lungul mileniilor fascinaţia oamenilor, a infirmat calcule laborioase, a cauzat dezamăgiri şi a înşelat speranţe, iar uneori chiar a distrus vieţile astronomilor care încercau să observe rarele sale treceri prin faţa Soarelui.
Cu excepţia civilizaţiilor antice, precum maya, care observa planeta Venus şi îi acorda o mare importanţă – unul dintre calendarele sale ritualice era fondat pe ciclurile acesteia -, tranzitul planetei Venus prin faţa Soarelui nu a fost niciodată observat ştiinţific în Occident până în secolul al XVII-lea, informează AFP.
Fenomenul, care va avea loc în noaptea de marţi spre miercuri şi se va produce din nou abia peste 105 ani, i-a intrigat pe oamenii de ştiinţă încă de la formularea, de către Johannes Kepler, a legilor despre mişcarea planetelor, într-o lucrare scrisă în anul 1627.

Apropiata trecere a planetei Venus prin faţa Soarelui reprezintă o ocazie rară de a verifica tehnicile de observare a exoplanetelor îndepărtate care tranzitează prin faţa stelelor lor, afirmă astronomii din zilele noastre, care consideră că această aliniere este un eveniment ştiinţific major.
În Statele Unite, tranzitul va începe pe 5 iunie după-amiază, iar Soarele va apune înainte de încheierea fenomenului. În Europa, va fi exact invers – în zorii zilei de 6 iunie, Venus va fi început deja să treacă prin faţa Soarelui.
Evenimentul va putea fi observat pe 5 iunie sau pe 6 iunie, în funcţie de locul de pe Terra unde se află privitorul. Fenomenul se va produce începând cu ora 1.05 (ora României) şi se va încheia la 7.55 (ora României), astfel că va putea fi observat în ţara noastră în primele ore ale dimineţii, potrivit transitinfovenus.nl.

Câteva site-uri americane permit vizualizarea acestui eveniment: http://venustransit.nso.edu/, http://venustransit.nasa.gov/transitofvenus/ şi http://eclipse.gsfc.nasa.gov/OH/transit12.html.

Ce efecte produce acest eveniment in evolutia noastra spirituala?  continuare

Sursa: http://www.gandul.info/

Anunțuri

Un comentariu la “FENOMENUL SPAŢIAL EXTREM DE RAR (odata la 105 ani) care va avea loc în zilele următoare şi VA FI VIZIBIL DIN ROMÂNIA

Multumesc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s