Banyanul simbol al vietii eterne


”Mă întrebaţi dacă noi credem că moartea este evitabilă. Daţi-mi voie să vă răspund cu cuvintele unui Siddha: Corpul uman este constituit din celule individuale, ca şi corpurile plantelor şi animalelor, pe care ne place să le numim fraţii noştri mai puţin evoluaţi. Celula individuală este o infimă unitate microscopică a corpului. Printr-un proces de creştere şi diviziune, repetat de multe ori, acest minuscul nucleu al celulei-unitate ajunge în final să dea o formă umană completă, constituită din milioane de celule. Aceste celule ale corpului se specializează pentru diferite funcţii, dar ele păstrează, în general, caracteristicile celulei individuale din care s-au născut. Această celulă individuală poate fi văzuta ca purtătoarea făcliei vieţii însufleţite. Ea poartă, din generaţie în generaţie, focul latent al lui Dumnezeu – vitalitatea tuturor fiinţelor vii, ca o moştenire intactă provenită din vremea când viaţa a apărut la început pe această planetă. Această celulă individuală are darul unei tinereţi nelimitate. Dar ce se poate spune despre grupul de celule numit trup? Grupul de celule a crescut din celula individuală, repetată de multe ori, păstrând caracteristicile ei individuale, dintre care una este focul latent al vieţii, sau Tinereţea Eternă. Grupul de celule, sau corpul, funcţionează ca un protector al celulei individuale pe durata scurtă a vieţii aşa cum o ştiţi acum”.
Cei mai vechi dintre învăţătorii noştri, prin mijloace inspirate, au perceput unitatea fundamentală a reacţiilor vieţii în plante şi animale. Ni-i putem imagina sub banyan, adresându-se astfel elevilor lor :  Priviţi acest copac gigantic. Procesul vital ce se desfăşoară în fratele nostru, acest copac, şi în noi înşine, este, la baza, acelaşi. Priviţi frunzele şi mugurii de la vârfurile crengilor celui mai bătrân banyan – cât de tinere sunt, tinere ca sămânţa din care uriaşul a răsărit. Reacţiile vitale ale plantei şi omului fiind la fel, omul poate profita, desigur, de experienţa plantei. Aşa cum frunzele şi mugurii de la capătul crengilor celui mai vârstnic banyan sunt la fel de tinere că sămânţa din care el a răsărit, la fel nici grupul de celule ce formează corpul omului nu trebuie să-şi piardă treptat vitalitatea şi să moară, ci trebuie să crească tânăr şi etern, ca şi ovulul sau celula individuală. Într-adevăr, nu exista nici un motiv pentru care corpul nostru să nu se dezvolte la fel de tânăr şi plin de viaţă ca şi germenul vieţii din care el s-a născut. Expansivul banyan, permanent un simbol al vieţii eterne, nu moare decât prin accident. Nici o lege naturală a degenerării, nici un proces de îmbătrânire nu pare să existe în arborele-banyan ca să afecteze în mod vătămător energia vitală a celulelor sale. Acelaşi lucru este adevărat şi despre divina formă umană.
Nu există nici o lege naturală a morţii sau degenerării pentru om, decât prin accident. Nu există nici un proces inevitabil de îmbătrânire în corpul sau grupul de celule – nimic care să poată paraliza treptat individul. Moartea este, deci, un accident evitabil. Boala este, dincolo de orice, o stare de ne-linişte (dis-ease în engleza, disease=boala – n.tr.), absenţa liniştii sau a lui Santi, dulcea, fericita pace a spiritului reflectată prin minte în corp. Degenerarea senilă, care este o experienţă obişnuită a omului, este doar expresia ignoranţei lui faţă de cauze, anumite condiţii bolnave ale minţii şi corpului. Spune un Siddha (Învăţător – n.tr.): Tonusul corpului poate fi menţinut astfel încât să poată rezista natural la infecţii şi alte boli, ca gripa şi ciuma. Un Siddha poate înghiţi germenii patogeni fără ca aceştia să-l îmbolnăvească.’ 

Sursa: Viaţa şi Învăţăturile Maeştrilor din Extremul Orient  volumul 1 – Baird T. Spalding
Anunțuri

Multumesc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s