Cum renunt la o dorinta?

               

               Metoda pe care oamenii o practică în general pentru a se debarasa de dorinţa de a fuma, a bea sau de a merge cu femei (a suprima un obicei fără a-l înlocui cu altul) este extrem de periculoasă: ea îi dezaxează şi îi aruncă în vid. Lor le trebuie o compensaţie, trebuie înlocuită o dorinţă inferioară printr-o dorinţă superioară.

                De aceea gândiţi-vă bine de fiecare dată când vreţi să renunţaţi la o nevoie care e puternică în voi, pentru că e o decizie foarte gravă. Trebuie înlocuită această nevoie. Astfel, pentru a fi satisfăcut veţi continua să mâncaţi, să beţi, să iubiţi sau să trăiţi, dar într-o stare care nu vă expune aceloraşi pericole. Dacă nu înlocuiţi nevoile voastre, veţi sucomba… (OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV)

Mulţumiţi în fiecare zi Cerului

                  Trebuie să vă minunaţi şi să mulţumiţi în fiecare zi Cerului pentru că există pe pământ milioane de femei drăguţe pe care nu aţi avut încă fericirea de a le cunoaşte şi de a le contempla, şi milioane de bărbaţi inteligenţi şi puternici pe care nu aţi avut încă ocazia să-i întâlniţi! Trebuie să vă gândiţi la aceasta şi să vă bucuraţi… Să vă bucuraţi nu de existenţa lor ci de ideea că într-o zi îi veţi putea vedea, cunoaşte, vorbi, admira. Sunteţi miraţi, nu sunteţi obişnuiţi să vă bucuraţi pentru idei asemănătoare?… E adevărat, e un mod de a gândi destul de neobişnuit, dar atât de eficace!
Acceptaţi-l şi veţi vedea rezultatele.
Va recomand si o schimbare in exterior 🙂

Forta sexuala unde o gasim in basme?

                În toate tradiţiile populare, în poveşti, mitologii, găsim imaginea şarpelui sau a

 balaurului (dragonului), a cărui simbolistică este aproape identică de la o cultură la alta. Nenumărate poveşti vorbesc de un balaur care a prins o prinţesă frumoasă, inocentă şi pură, pe care o ţine prizonieră într-un castel. Săraca prinţesă, plânge, zace în suferinţă şi roagă Cerul să-i trimită un salvator. Dar, unii după alţii, cavalerii care se prezintă pentru a o elibera sunt devoraţi de balaur, care pune mâna pe bogăţiile lor şi le îngrămădeşte în subteranele castelului. În fine, într-o zi, soseşte un cavaler, un prinţ mai nobil, mai frumos şi mai pur decât alţii, căruia un magician i-a revelat secretul pentru a-l învinge pe balaur: care e slăbiciunea sa, în ce moment şi de ce manieră poate fi legat fedeleş sau poate fi rănit…
               Şi iată că acest prinţ privilegiat, bine înarmat şi instruit obţine victoria: reuşeşte să elibereze prinţesa, şi ce de sărutări îşi dau!
 Toate comorile care sunt acolo, îngrămădite de secole în castel vor fi ale cavalerului, ale acestui frumos prinţ care a ieşit victorios din luptă graţie cunoştinţelor şi purităţii sale. Apoi, amândoi, urcaţi pe balaur, condus de prinţ, îşi iau zborul în spaţiu şi străbat lumea.
            Aceste poveşti pe care le credem, în general, destinate copiilor sunt în realitate
poveşti iniţiatice, dar pentru a le putea interpreta trebuie cunoscută ştiinţa simbolurilor.
Balaurul nu este altceva decât forţa sexuală. Castelul este corpul omenesc. În castel
suspină prinţesa, adică sufletul, pe care forţa sexuală, rău stăpânită, îl ţine prizonier.
Cavalerul e Eul, spiritul omului. Armele de care se serveşte pentru a-l învinge pe balaur reprezintă…..continuare