Sf. Spiridon va asteapta in insula Corfu


Cea mai cunoscuta minune a Sfantului Spiridon a avut loc in timpul Primului Sinod Ecumenic cand a demonstrat adevarul de credinta, folosindu-se de o caramida. El a aratat unui eretic din tabara lui Arie ca precum o caramida este una si este alcatuita din trei elemente – pamant, apa si foc – tot la fel si Dumnezeu este Unul in Fiinta si intreit in Persoane – Tatal, Fiul si Sfantul Duh”.

În prezent, sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Spiridon se află într-o biserică din orasul Corfu, capitala insulei Corfu, Grecia.
Spre deosebire de celelalte sfinte moaşte, cele ale Sfântului Spiridon dispar frecvent din raclă, venind la cei care îi cer ajutorul cu credinţă şi cu lacrimi, şi face nenumărate minuni. De aceea, multe spitale îi poartă numele şi au în incinta lor o Biserică cu hramul Sfântului Spiridon. Sfântul Spiridon vine cu sfântul său trup la cei bolnavi, care îi cer ajutorul şi îi vindecă.
Ca dovezi ale plecării Sfântului Spiridon din raclă arătăm următoarele:
– clericii şi credincioşii văd că, pentru o perioadă scurtă de timp, lipseşte trupul său din raclă;
– când Sfântul revine în raclă, trupul său este cald şi prăfuit;
– în fiecare an îi sunt schimbate încălţările, care sunt uzate şi impregnate cu praf şi iarbă; este şi motivul principal pentru care Sfântul Spiridon este ales patron al cizmarilor;
 – în timpul procesiunilor religioase, Sfântul Spiridon este purtat în raclă stând în picioare;
 – în Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, de peste 1600 de ani, credincioşii cântă (Icosul al 6-lea):
„Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te, al cărui trup săvârşeşte astăzi minuni; Bucură-te, că încălţămintele tale slujesc drept dovadă”.
Când insula Corfu a aparţinut veneţienilor (catolici), aceştia l-au cinstit pe Sfântul Spiridon cu evlavie, pentru ajutorul dobândit de la el. Într-o zi i-au schimbat hainele arhiereşti cu un veşmânt cusut cu fire de aur. Sfântului Spiridon nu i-au plăcut însă straiele aurite, pe care a doua zi veneţienii le-au găsit lângă sfânta raclă, iar Sfântul Spiridon era din nou îmbrăcat în straiele sale arhiereşti smerite.
           La Ierusalim există o Biserică cu hramul Sfântului Ierarh Spiridon. Într-o zi, când preotul a intrat în Biserică, l-a văzut pe Sfântul Spiridon uitându-se pe fereastră. După ce Sfântul Spiridon a plecat, a rămas impregnat pe geamul ferestrei chipul său. Această minune se poate vedea şi astăzi.

Sfântului Spiridon i se fac slujbe şi ceremonii, cu scoaterea sfintelor sale moaşte intr-o procesiune religioasa în următoarele zile:
– în sâmbata lui Lazăr, zi în care i-a scapat de foamete pe locuitorii din Corfu, prin aducerea de vapoare cu grâu;
– în duminica Floriilor, pentru vindecarea celor bolnavi;
– în ziua de 11 august, când i-a alungat pe turcii care voiau să cucerească oraşul; Se spune ca turcii l-au vazut pe Sf. Spiridon mergand deasupra Marii Egee cu o torta aprinsa. Astfel insula Corfu nu a fost niciodata cucerita de turci.
– în prima duminică din luna noiembrie, când îi vindecă pe suferinzii de boli grele.

(Întâmplările sunt povestite de Părintele Cleopa Paraschiv de la Mănăstirea Rarău după pelerinajul său în Grecia, în volumul: Pelerin în Sfântul Munte Athos. Sfânta Mănăstire Vatopedi, Editura Panaghia). Poze made by Elena RoReiki.

Multumesc!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.