Când oamenii încep să presimtă existenţa lumii invizibile cu fiinţele care o populează şi cînd devini conştienţi de prezenţa facultăţilor psihice din ei care le permit să acţioneze în această lume, e tentant pentru ei să încerce. Îmi amintesc, cînd eram foarte tânăr (paisprezece sau cincisprezece ani) făceam experienţe care nu erau totdeauna foarte “catolice”. Aveam prieteni, şi aşa, pentru a vedea dacă reuşesc, mă amuzam concentrându-mă asupra lor pentru a-i sugestiona: unuia i-am ordonat să-şi ridice bereta, altuia să caute un obiect pe pământ sau să se oprească traversând strada. Erau experienţe pe care le făceam aşa, pentru a vedea.
Mai aveam un alt prieten, şi într-o zi, văzându-l înaintea mea pe stradă, m-am concentrat asupra piciorului lui drept pentru a nu mai putea avansa. El s-a oprit aproape de un arbore, asupra căruia s-a aplecat, şi, ca şi cum aş fi sosit din întâmplare m-am apropiat de el. “Oh, Mikhael, mi-a spus, nu ştiu ce mi s-a întâmplat, nu mai pot să merg. – Nu te îngrijora, o să treacă”, i-am răspuns, fără a-i spune că eu eram cauza! Iată, făceam astfel de lucruri. Desigur, nu aveam dreptul, dar eram foarte tânăr şi auzisem vorbindu-se de puterile gândului şi nimeni nu mi-a spus ce era bine şi ce era rău.
Dar într-o noapte, stând în….continuare
Asociatia Rafael Roreiki 